CUM SĂ ÎȚI VALORIFICI LOCUINȚA CU AJUTORUL ARTEI

CUM SĂ ÎȚI VALORIFICI LOCUINȚA CU AJUTORUL ARTEI

Încorporarea artei în casa ta este cheia pentru a face diferența între o casă și casa la care ai visat, pe care ai văzut-o în poze pe Instagram sau Pinterest.

Este adevărat că nu toată lumea iubește operele de artă uriașe, care ocupă o mare parte din spațiul de locuit. Dar chiar și cele mai mici și mai subtile lucruri pot însemna foarte mult și pot face diferența în modul în care tu și cei care îți trec pragul percepeți spațiul. De aceea arta este atât de importantă în designul interior.

Arta face ca interioarele noastre să fie speciale, acesta este un adevăr. Dar este la fel de adevărat că nu toată lumea își poate permite sau imagina o operă de artă în casa lor. Acest lucru înseamnă, practic, că cei care pot sunt automat diferiți de ceilalți și că interiorul lor este diferit de cel al prietenilor, familiei sau vecinilor lor. Includerea unei singure opere de artă – o pictură, o sculptură, o fotografie  înrămată sau o instalație de artă – în casa dumneavoastră vă va diferenția de toți ceilalți și vă va transforma instantaneu locuința în ceva special. Tot ce trebuie să faceți este să învățați cum să alegeți o piesă de artă potrivită și veți crea o atmosferă specială în cel mai scurt timp.

Arta ca punct focal

Fiecare cameră are nevoie de un punct de interes, ceva care să atragă atenția vizitatorilor în câteva secunde. Cel mai bun mod de a face acest lucru este prin adaptarea unei opere de artă care trebuie poziționată și evidențiată corespunzător, iar oricine va păși în acea cameră o va observa. În plus, această soluție nu este atractivă doar din punct de vedere estetic, ci și practic: majoritatea oamenilor au probleme în decorarea interiorului și în amenajarea unui punct central interesant, iar adaptarea unei piese
de artă face acest lucru mult mai ușor. Tot ce trebuie să faci este să găsești un perete gol, un colț în care să instalezi un piedestal cu o sculptură, o măsuță de cafea pe care să expui un obiect vechi, și să fii încrezător în alegerile tale„, explică Monica Andronic, specialist în design interior la rewireinteriordesign.com.

Arta îți proiectează filosofia de viață

Un alt lucru uimitor despre artă este cât de versatilă poate fi. În funcție de forma, dimensiunea, tehnica și temele pe care le alegi, arta se adaptează stilului tău de viață, îl definește și îți evidențiază personalitatea. Arta modernă – de la printuri digitale, grafică minimalistă până la fotografii de mari dimensiuni, lucrări 3D – arată cât de contemporan și inovator ești, în timp ce un ulei pe pânză, sau o acuarelă, litografie sau pastel semnate Ressu, Vânătoru, Petrașcu sau altele asemenea arată o latură mai tradițională a vieții, mai înclinată spre valori consacrate, spre compunerea unei colecții. Pe scurt, arta vorbește pentru tine și te definește, așa că a o expune este întotdeauna o idee bună.

Arta îți subliniază latura creativă

Nu toată arta din casă trebuie să fie scumpă și creată de artiști celebri – chiar și cei mai puțin creativi își pot crea propriile piese speciale. În acest fel, arta îți poate evidenția latura creativă și îți poate confirma că ești un bun fotograf sau că ai talent la desen/pictură. Ea poate avea și un rol terapeutic, puteți găsi realaxare în actul de a desena, de a glisa pensula pe pânză, poate chiar de a modela în lut. De ce să nu încerci să expui rodul mâinilor tale, așteptând reacțiile prietenilor? Casa fiecărui artist este plină de diferite opere de artă și este normal să fie așa, așa că de ce să nu devii artist și să îți prezinți creațiile?

Atunci când amenajăm o casă, investim atât resurse materiale, cât și emoționale. Vrem ca aceasta să fie casa visurilor noastre. Adunăm imagini în care ne regăsim, cu interioare pe care ni le-am dori. Oricât de mult ne-am strădui, punerea în aplicare nu este niciodată ușoară, iar în final, după ce am cumpărat mobila și perdelele și covorul sunt la locul lor, spațiile pot părea neterminate sau incomplete. De aceea, ai nevoie de artă și obiecte decorative care să completeze camera.

Arta adaugă culoare camerei și ne ajută să o decorăm mai adecvat, dar introduce și o notă de textură. Așadar, fie că optezi pentru o sculptură sau pentru o piesă de artă murală, aceasta va unifica întreaga cameră, creând o realitate estetică plăcută ochiului. Și de asta avem cu toții nevoie atunci când vine vorba de design interior. Nu toată lumea este un fan al artei, poate o consideră un domeniu rezervat doar inițiaților, dar dacă privim mai bine, cu siguranță ne dăm seama de ce este atât de importantă arta și ce fel de schimbare poate aduce în viața noastră, așa că te invit să ieși din zona ta de confort și să încerci!
– Monica Andronic.