MĂSUȚA DE CAFEA, ELEGANȚĂ ȘI FUNCȚIONALITATE ÎN LIVING

Masuta de cafea

MĂSUȚA DE CAFEA, ELEGANȚĂ ȘI FUNCȚIONALITATE ÎN LIVING

Masuta de cafea

Măsuța de cafea reprezintă o piesă de mobilier nelipsită din proiectele de design interior pentru living. Pe lângă rolul său funcțional, măsuța de cafea poate adăuga un plus de valoare stilistică în interior, contribuind la personalitatea și armonia spațiului.

Criterii de selecție a măsuței de cafea

Pentru a selecta măsuța de cafea care să se încadreze perfect în living, se recomandă să țineți seama de următoarele aspecte:

  • Stil

Stilul măsuței de cafea trebuie să se încadereze în stilul de design interior care predomină încăperea. Modelele din metal sau sticlă, cu linii drepte și forme simple, spre exemplu, sunt ideale pentru stilurile moderne de amenajare interioară.

  • Culoare

De cele mai multe ori, măsuța de cafea se asortează ca și cromatică cu canapeaua sau fotoliile din apropiere. Există și opțiunea de a alege o culoare contrastantă, pentru a crea un punct focal în cameră.

  • Înălțime

Înălțimea măsuței de cafea este foarte importantă, fiind necesar să fie corelată cu mărimea canapelei. Astfel, se recomandă ca măsuța de cafea să fie la același nivel cu canapeaua sau cu câțiva centimetri mai joasă. În general, înălțimea standard a unei astfel de măsuțe este de 40-45 cm.

  • Formă

Măsuța de cafea este disponibilă în diferite forme: rotundă, pătrată, dreptunghiulară, hexagonală sau alte forme deosebite. Alegeți forma măsuței în funcție de tipul de linii incluse în stilul de design interior sau o formă atipică, pentru a obține un impact vizual atrăgător. De asemenea, în funcție de spațiul disponibil, puteți opta pentru o măsuță de cafea dublă, cu cele două componente de dimensiuni diferite, suprapuse sau alăturate.

  • Tip

Există și măsuțe de cafea care pot fi transformate într-o masă mai mare și mai înaltă, precum și măsuțe de cafea cu spații de depozitare integrate. Având în vedere faptul că, în timp, aranjarea obiectelor de mobilier din cameră poate suferi modificări, puteți alege o măsuță de cafea ușor de transportat, pentru a o putea putea muta, la nevoie, din mijlocul camere lângă un perete, în locul unei noptiere.

  • Material

Lemnul rămâne o alegere populară pentru măsuțele de cafea. Mai ales că tehnologiile moderne permit o multitudine de modele și texturi. La fel de atrăgătoare sunt și măsuțele de cafea cu structură metalică și blat din sticlă, lemn, marmură sau metal, precum și măsuțele cu oglindă sau realizate integral din metal.

Măsuța de cafea este o piesă de mobilier versatilă, care adaugă personalitate livingului, în acord cu preferințele și necesitățile familiei.